Ca o monedă romană
Mestecenii
albi sprijină sufletul verii,
Umbra
genelor tale de crizantemă a Sudului,
Oraºul
acela dăruit cu-atâta pulbere de stele,
Timpul
când copiii încearcă nucile verzi
Cu
flacăra gurii…
Uitasem
în ghiozdanul adolescenţei
Obrazul
de piersică-n pârg al fetei frumoase,
Care
păzea neliniştită via,
Până
când cocoşii s-au pornit să vestească treptele
Bolţii,
după ornicul lunii.
În
catifeaua ochilor ei îmi regăsesc
Copilăria,
Precum plugarul chipul într-o monedă romană,
Pe
brazdă, în prag de noiembrie
Mestecenii
albi sprijină sufletul verii…
Chemări crepusculare
Mâini
împreunate, semn de rugăciune,
Albele
fecioare cad spre soare-apune
Ruga
lor în vară, sub mesteceni trişti,
Greu
împătimită curge pe miriºti
Adormirea
sacră şi izvorul lunii
Rece
ca şi zarea, când se duc lăstunii,
E
logodna veche dintre dor şi floare –
Tu,
în crucea verii, suferind de soare,
Ai
găsit salvarea într-un vals-minune.
Albele
fecioare râd spre soare-apune…
Floare târzie
Nu-ţi
ştiu numele, floare târzie a serii,
Gândul
ţi-a umbrit genele în crepusculul verii,
Izvoare
revarsă în fire molatic suspinul,
Părul
tău aspru dezmiardă obrazul ca vinul.
Nu-ţi
ºtiu mersul în răcoarea incertă a ierbii,
Spre
un cer violet ne cheamă ca gemete cerbii
Flori
legendare îşi sapă povestea în stâncă,
Petale
strivite în dor mai sângeră încă.
Doar
mâinile bune încearcă angelic o rugă,
Sub
ramuri trec păsări de noapte în fugă
Şi
stăm mai departe pe lespezi de piatră,
Pătrunşi
de mireasma ce arde în vatră…
Somnul de aur
Mamă,
ard crinii în candele palide, crinii…
Cu
gura mea pură sorb untdelemnul luminii
Şi-n
litanii, sub tâmplă şi coastă, simt spinii.
Vin
basme să mă scalde în treceri de lună;
Dorul
– fiorul până-n nouri ţărâna îmi sună,
Glasul
cernut printre brazi, într-o zarişte bună.
Caut
în stele logodna dintâi a furtunii,
Apa
din care în zbor se iviră lăstunii,
Inul
tăcerii când ţipă himere – păunii.
Somnul
de aur o vară în mine îngână
Ecoul
când pleacă în lume măicuţa bătrână,
Ritmuri
străvechi împletindu-mi în brâul de lână.
Mamă,
ard crinii în candele palide, crinii…
În cântec bate legănarea
mării
Tu
îmi şopteşti în ceasul înserării,
Că
nu sunt valuri repezi să ne poarte
Iubirea
până dincolo de moarte
În
cântec, bate legănarea mării…
Din
depărtări ne cheamă albatroşii
Cu
adieri de ostenite pene,
Ne-nvăluim
în ţipăt de sirene,
Ori
în adânc se răsucesc strămoşii?
… Te
prind de braţ, şi tristă, şi uimită,
Îmi
spui că nu sunt valuri să ne poarte
Iubirea
până dincolo de moarte.
În
ţărm loveşte marea cu luna logodită…
Rugă
Doamne,
tu nu mai faci minuni,
Şi
sfinţii tăi au pribegit speriaţi în pustie,
Să
creştinească ciclopi, ori meduze
În
vâltoarea amară a mărilor…
Eu
am rămas acelaşi, să cânt în cuplete
Fărâme
de suflet şi curcubeie topite
În
cenuşiul zărilor…
Doamne,
tu nu mai faci minuni,
Şi
sfinţii tăi au coborât prea repede
Din
icoane,
Roşi
de vopseaua chinurilor
Şi
de foame…
Autoportret
Sunt
cel mai blând apostol
Al
limbii neamului!…
La
mine vin fecioare despletite,
Cu
buze arse de zburător,
Şi
florile sălbatice îşi astâmpără miresmele
La
mine-n poeme…
Am
îngropat rimele sub o salcie,
Într-o
noapte de Sânziene
Şi-am
râs lunatic de hora ielelor…
Dintr-un
ochi de baltă
Mă
mustrau invers stelele.
…
Sunt cel mai dur apostol,
Şi
încerc în dinţi poemele,
Ca pe-un
ban de aur veritabil…
Adolescenţă
Eu
nu ştiam dulceaţa amintirii
Şi
nici misterul ochilor albaştri:
Când
din genuni mă avântam spre aştri
Eram
psalmistul tainic al iubirii…
Cu
ochi prelungi, de Magdalenă nouă,
Cântam
o zână: tristă floare rară;
Târziu,
în vremuite seri de vară,
Îi
adumbream petalele de rouă.
…
Din alte lumi gingaşe rândunele
Ne
amăgeau în zborul lor invers:
Chiar
le prindeam în rime şi în vers
Scriind
o canţonetă dragei mele…
Dorul Sânzienei
Mi-a
fost dor de tine, primăvară,
mi-a
fost dor de iarbă şi pădure:
aşteptam
în fiecare seară
Făt-Frumos
să vină să mă fure!
Mi-a
fost dor de iarbă şi pădure,
te-aşteptam
în fiecare seară…
Drumul robilor
Uneori
merg pe drumul robilor prea departe,
Până
simt pe tălpi însângerate praf de stele;
Atunci
mă ascund în păduri de mistere,
Unde
păsări pun ouă în nisipurile albe.
Cai
de-apocalips îmi aleargă prin tâmple,
Bat
din potcoave sălbatici ca vremea,
Şi-i
alung în valea plângerii închise;
Le
opresc doar scânteia, sămânţa de zboruri.
La
ceasul de rugă, cu obrazul pe roze,
Sorb
dintr-un nour polenul de vise:
Cântece
de lume îmi trec peste ape ca rândunelele,
Întunecând
cu-aripa drumul robilor,
Până
simt pe tălpi însângerate praf de stele…
Confesiune
Eşti
trist ca dimineaţa clară,
În care
s-au rotit cocorii
Şi
blând ca-n nopţile de vară
Când
ne priveam în vadul morii,
Să
prindem în oglindă zorii,
În
care s-au rotit cocorii…
Citire în nervuri
…
Sunt tot mai trist, ca un copac în toamnă:
gândurile
îmi trec foşnind în ramuri,
iar
drumeţii se pierd indiferenţi printre ele…
Poate
vreo fată, atrasă de culoare,
va
prinde din zbor, visătoare, vreo frunză
şi
citind inocentă în nervuri
o va
păstra în poºetă
până
la primăvară…
Atunci
frunzele au freamăt de pădure:
mai
verde, mai crudă, mai dură…
Melancolie
La
ceas de rugă am îngenuncheat sub stele,
Cum
făceau cei vechi în vremuri de restrişte;
Toamna
mă cheamă sălbatică în zvon de mirişte,
In
ultim stol aborigen de rândunele.
Strivesc
în palme frunze uscate ca tutunul
Şi-mi
amintesc de ochii tăi verzi, de strugure;
Iubirea
ne era atunci abia în mugure,
Şi
nu ştiam de iarnă şi îngheţ nici unul…
Sfâºie
cerul melodii învolburate de cocori,
Iar
la Şosea au îmbătrânit castanii –
Doamne,
în ce vârtej ne poartă anii
Şi
tu, iubire, cu ei, mai sălbatică zbori…
Monada
Am
ars alb, ca o grşeală de crin…
Fără
polenuri azi orele sânger,
Gura-mi
cere, puţin câte puţin,
Sărutul
tău cu adieri de înger.
…
Floare de câmp, ocolită monadă,
Trecută
din fân în cunună,
Prin
oase-mi curgi cu fiori de zăpadă
Şi-n
orbite creşti lacrimi de lună!
Am
ars alb, ca o greşeală de crin…
Imagini
Sunt
singur departe de tine,
Departe
de tot ce iubesc,
Pe-aici,
printre văi şi coline,
Doar
lume străină-ntâlnesc.
Când
luna-şi aruncă-n perete
Săgeţi
de lumină bolnavă
Eu
stau chinuit de regrete,
Zdrobit
ca o mică epavă.
…
Din jocul de raze de lună
Răsari,
legănându-te-n vers,
Şi
vocea-ţi sfioasă răsună,
Prinzând
o frântură-n eres…
Semn
Pe
culmea visurilor mele,
Din
zborul lui imaginar,
Un
stol pribeag de rândunele
A
poposit o clipă doar.
Zburând
în zări, găsii o pană,
Căzută
din podoaba lor:
Cu
ea îmi vindec orice rană
Şi-mi
mântui sufletul de dor…
Ritual
În
coruri stinse, vai, virgine roze
La
dans nocturn invită palizi crinii
Şi
se apleacă îngerii grădinii
Spre
lanul de fecioare în nevroze.
Regina
verii, cu profil elin,
Alungă
gerul nopţii greu, din sânge,
În
joc de-oglinzi iubirea se răsfrânge
Într-un
zenit murind în clavecin…
Tărâm românesc
Undeva,
dincolo de nori,
Unde
învaţă ciocârlia cântecul şi dorul,
De
cade apoi săgetată,
Există
o ţară binecuvântată de Domnul,
În
care florile nu se ofilesc,
Iar
îndrăgostiţii îşi încearcă iubirea
Şi
norocul
În
petalele margaretelor…
Undeva,
dincolo de zări,
Unde
îşi tremură ciocârlia cântecul
Şi
jocul,
De
cade apoi săgetată –
Ară
şi seamănă fiii ţării – ţăranii –
Bucuroşi
de roadele sfinte ale pământului…
Printre garoafe şi raze
de mirt
Ia-mă
cu tine, mamă,
Printre
garoafe şi raze de mirt,
Să
cresc naiv, precum în icoanele de lemn
Sfinţii
bărboşi cu cărţile pe piept.
… Undeva
în lume citisem
C-a
înflorit mov liliacul,
Cum
şi-l prindea maica la şold,
Sub
brâul de lână al baladei.
Ia-mă
printre lucruri, mamă,
Să
fiu grădinarul voinic şi blând…
Interferenţe
Nu
simţi în frunze dorul şi în copaci văpaia
Acestor
nopţi de spaimă în vila din Sinaia?
În
munţi coboară norii cu cerbii cei pribegi
Şi
plouă, fără noimă, din zori, peste Bucegi…
Nu
simţi în tine zvonul şi în obraji văpaia
Acestor
zile tulburi în gara din Sinaia?
Urcăm
spre Peleş culmea de parcă suntem regi
Şi
ninge, fără preget şi dens, peste Bucegi…
Peisaj
Ţintuit
de-al apei ropot
Am
rămas în amorţire,
Mă
chema un glas de clopot
Sus,
în deal la mănăstire.
La
Predeal, pe după cetini,
Vilele
de ciocolată
Aprindeau
sfioşi prieteni,
Reci
ca noaptea înstelată…
Vacanţă
… Şi
iar ne cheamă vişinii rotaţi,
pe
covor de troscot şi de nalbă –
din
cicoare îţi voi face salbă,
ca
s-atragi feciori de împăraţi.
Drum
de stele, tainic drum de stele,
va
deschide porţi spre univers,
descântat
cu rime, vers de vers,
şi
vocale albe de mărgele…
Tu
vei dormita în pat de roze
legănată-n
cântecele tale,
pe
când Ialomiţa curge greu în vale,
leneşă
visând apoteoze…
Ispita
Mi-am
stins iubirea pe un vârf de munte
Departe,
sub o stâncă, şi m-am ferit de soare
Dar,
coborând în vară cu tâmplele cărunte
Un
tunet în furtună mi-a luminat… o floare!
Rondelul paradei
ostaşilor
–
Uite, mamă, trec ostaşii!..
S-a
sfinţit de cântec strada –
Se
aud puternic paşii,
Ce
frumoasă e parada!
Înainte
merg fruntaşii,
Ies
copile ca să-i vadă…
Uite,
mamă, trec ostaşii,
Flori
ăi cântec văd pe stradă.
–
Fiule, ei sunt urmaşii
Celor
ce-au luptat cu spada,
Când
se prinseră vrăjmaşii
Să
ne bântuie ograda.
Uite,
mamă, trec ostaşii!…
Amarul din sulfină
Cum
cade toamna, palidă virgină,
Îmi
par mai lungi şi solitari copacii
Acolo
unde se-nnegriră macii
Sub
raze obosite de lumină.
Răsfrângeri
de aramă şi de aur
Mă
plouă melancolic, în surdină,
Pe
gene port amarul din sulfină;
Ca
semn al verii. Umbre mari de laur,
Din
veştede cunune, se aşază
Pe
tâmpla unde se aud viole.
Merg
sprijinit într-o plăpândă rază,
În
legănarea tandră de gondole
Ce
părăsesc un ţărm. Şi nervi lucrează
Pentru
mirese blânde gladiole…
Lamento
… Şi
iarăşi, plasma oaselor mă doare
Când
ne străbate-n toamnă palid soare,
Iar
peste parc pun note negre corbii,
Şi-n
muzica lor tristă umblă orbii.
Când
frigul alb ne mişcă-n trup nisipul
Şi-n
craniul lunii pune raza chipul,
Doar
umbra noastră o visăm aiurea
Pustiitoare-n
codru ca securea…
Otrava
tălmăceşte spaima-n vin
Şi
iarba ne trimite în suspin.
O,
huma galbenă în van se pierde
Şi
plâng pereche – pleoape vara verde…
Daruri
Ţi-am
adus în dar buchetul
florilor
de margarete,
vraja
nopţilor cu stele
o
culeg din ochii tăi!
Iar
acum, în prag de vară,
am
să-ţi prind cu drag în plete
floarea-n
ţipăt de mireasmă
ce-ai
strivit-o-n sânii tăi…
Toamna copilăriei
… Ţi-am
zărit numele-n clorofilă pe-o frunză
Şi
m-am întors în toamnă:
Aveai
flacăra părului vie,
Şi-n
priviri aventura cocorilor,
Când
scriu pe cer melancolii calme.
Ardeau
în câmp miresme de pelin,
În
ritual de scaldă şi amor.
… Tu
dansai în jurul focului şi flăcări
Þineau
în văzduh o amforă uriaşă,
Iar
pleoapele – crizanteme umbroase –
Cu
aştrii făceau schimb de aur şi de surâs
Ardeau
în câmp miresme de pelin…
Rozele
ărâna
soarbe lacom taina firii
Ca
dorul rătăcit într-o cetate –
Beteala
lunii îşi aprinde-n sate
Ce
rug sălbatic, Doamne, trandafirii!
Ca
dorul rătăcind într-o cetate…
Verdele
… Au
venit mai întâi florile
Şi
m-au întrebat de ce sunt trist.
Sunau
din clavecine de petale
Şi-au
curs parfume până către zori…
Basmul
s-a oprit la jumătate –
Au
venit apoi păsări de umbră
C-un
ac de cântec în inul ferestrei
Şi
una,
Pe
culmile adânci ale dorului,
Era
soră cu gândul şi ceaţa.
În
oglinzi umbroase
Iarba
verde
Trecea
în spice nostalgia…
Mura dobrogeană
Eu, ah! numai eu
uitasem tigrii înhămaţi
ca pe nişte uriaşe feline – dinozauri –
la Carul Mare al cerului…
În rătăcirea sălbatică prin bărăgane,
Îţi vedeam doar părul bogat – disperat,
ca o plantă crescută sălbatic,
fără intervenţia dulceagă
a elixirului de ultimă generaţie…
Eu, ah! numai eu prăvăleam stânci,
şi provocam izvoarele dorului,
ce-mi atenuau simţurile
în cele şapte semne cardinale…
Doar părul bogat în nuanţe-l adulmecam
şi trupul de amforă dobrogeană,
ce ţinuse cândva vinurile greceşti,
dar şi pe cele ale acestui sfânt pământ
românesc, de la Marea cea Mare…
Eu,
ah, numai eu mă-ntrebam
câte
rânduri de huni, de gepizi ori avari,
hoarde
năprasnice de tătari,
ţi-au
desenat cu sânge cruzimea lor
ingenuă,
şi setea
infinită de-albastru şi soare,
ţie,
care-ai îngenuncheat pe marginea
lumii
şi
te dărui, tot ingenuă,
dar
creolă
cui
altcuiva decât nisipului
atotştiutor
şi cald,
din
prima zi a nuntirii,
lăsându-te
purificată de valurile albe,
ce
se zbat gălăgioase apoi
la
picioarele tale…
Marină
Tu
ai în privire asfinţituri de liliac sălbatic,
Genele
sunt fluturi în pereche, umbroşi,
După
care mă scald într-un râu singuratic.
Lângă
tâmple bat aripi căzuţi albatroşi,
Buze
– clepsidre arzându-ne iară.
O,
deznădejde de apă amară,
Prin
orga de sare dezleagă-ţi urgia !
În
scoica damnată ne sună vecia.
Tu
ai în privire adieri de liliac sălbatic…
Prin pulbere, în jos
Oare
de câte ori în lună
Castanii
au mişcat
Candelabre,
De
când
Treceam
prin pulbere, în jos,
Şi
la vreme de seară
Se
zicea:
Se
duce fiorul sălbatic!
Vai,
iar am lăsat deschis
Palatul
de chihlimbar
Şi-au
intrat în el greierii albi!…
Treceam
prin pulbere, sub soare…
Vâltoare
Văile
dorului ard iarăşi sub lună,
Pasărea
Phoenix cântă nebună –
Suflet
nebotezat încă de val,
Þipă
sub streşini, râde sub mal!
Pasărea
nopţii arde în strună…
Rugă în toamnă
Dă-mi
asfinţitul florii din priviri,
Un
sânge tânăr dezgheţând prin grai,
Dă-mi
untdelemnul părului, din morţi,
Copilărindu-ne
pe guri de rai!
În
suflet e o toamnă în declin…
Gândul
mi-aleargă pe coline beat,
Cu
brazii dintr-un cer neprefăcut,
Ce
ţin deasupra-n verdele parfum,
Vai,
aburul din ultimul sărut…
Dă-mi
asfinţitul florii din priviri.
Trubadurul
Ai
ascultat
cum
plânge trist chitara
Şi-n
trupul blând
au
năvălit fiori –
Tu
vrei să cânt
o
floare primăvara,
Şi
crengile se rup
de-atâtea
flori!
Mi-ai
da o zi,
un
an de bucurie,
Am
hoinări pribegi,
pe
căi de soare,
Dar,
Doamne,
sfânta
asta nebunie
Te-ar
ofili,
sălbatica
mea floare…
Floare rănită
Muguri
şi floare rănită
Într-un
april de ceaţă…
Culeg
petale răsucite, trist
Ca
un naufragiat în mistere.
Aş
vrea să strig în hohot,
Să
umplu văile secătuite
Ale
plângerii. Ca pasărea Phoenix
M-aş
renaşte din pulbere.
Port
candela întoarcerii, vie,
Şi-n
zone tulburi mă uit
Peste
reflexele ochilor tăi;
După
spini, învie roze…
Câinii umbrei
Toamna
moartă leapădă din ramuri
Cărţile
poştale iar nescrise
Şi
mă-nchide soare după geamuri…
Nu
mă-ntreb ce mână-mi dă în vise
Crengile
cu fruct oprit din vară:
Anii
mici scot meri din paradise.
…
Duc fanare licurici spre-o gară,
Brâul
din baladă, brâu de lână,
Mamă,
ţi-l dezlegi pe-un drum de ţară.
Câinii
umbrei ling bătrâna mână,
Asmuţiţi,
cu colţii albi să sară
Pe
un dor, ce plânsul îşi amână…
Nedumerire
O,
tu, fiică a Sarei,
cum
mă priveşti zburdalnic peste umăr,
îmi
pari o zeiţă,
pe
nedrept uitată, a primăverii…
Poate
că aşa îşi închipuiau cei vechi
acest
anotimp al Reînvierii:
o
copilă zdravănă cu părul verde
ca
pădurea somnoroasă şi crudă în mai,
cu
ochii migdalaţi ca boaba de strugure,
evident
împătimiţi de floarea de măr
a
obrajilor…
De
unde vii aşa de târziu,
neliniştită
şi alintată ca o rândunea?!…
O,
tu, fiică a Sarei…
Introspecţie
Mă
prind bucurii,
Amintiri,
clipe odată savurate
Mă
dor,
Îmi
sfârtecă trupul
Şi
visul.
Mă
dor bucurii, amintiri,
Din
suspinul crengilor
În
floare
Şi-mi
sfârtecă visul…
Oglinda cu gheţuri
Vai,
cum s-a ofilit,
Alb
răsucindu-şi petalele,
Ca
un cântec demodat,
Buchetul
de mireasă!
Se
îngânau în el
Parfume
de garoafe albe,
Stinse
în grădina lunii
De
glezne pure de serafi.
Tu,
cu palmele întinse,
Palidă,
cu ochii strălucind,
Le
aşteptai căderea
Grea
ca o nădejde.
Vai,
cum s-a ofilit
Buchetul
de mireasă,
La
oglinda cu gheţuri
Privind
din trecut,
Alb,
răsucindu-şi petalele…
Sinestezie
Răsfrânt
în ivoriu ori violet,
În
mini-joupe-ul verdelui april,
Profilul
tău năstruşnic, de copil,
S-ar
contura în ritm de menuet.
Culori
de frezii adorate-n toamnă,
Ţi-aş
prinde-n păr, şi arşiţa lunară
Pe
umerii neliniştiţi în vară,
Frumoasa,
enigmatica mea doamnă…
Peisaj selenar
De-atâta
iarnă
plânge-n
ceruri luna,
şi-i
tristă ca un semn
de
întrebare,
nerăstignit
de nici un dor
şi
care
se
stinge-ncet şi pentru
totdeauna…
De-atâtea
geruri
plânge-n
ceruri luna…
Ciorchine în iarbă
Îngeri
cu braţul gol şi prea lung,
Madone
cu obrazul oval şi palid...
… Ne
jucam odată la stăvilar,
În
albia caldă a Ialomiţei;
Culegeam
pietre colorate,
Soarele
ne apăsa pe creştet dureros
Când,
de departe,
De
dincolo de margini,
Un
glas de fată ne-a adunat
Ciorchine,
în iarbă.
Răstigniţi
în vis
Călătoream,
călătoream,
Şi
am plâns
Simţind
în noi o mângâiere,
Care
nu era a mamei…
Copiii
– ah, aceşti naivi!
Casa noastră
Acolo-n
sat, la margini de câmpie,
Unde
sunt pruni şi vişini in grădină,
Poteca
se tot duce prin sulfină
Spre
casa noastră din copilărie.
O
văd pe mama: blândă şi senină,
Cu
ochii vii, ori arşi de insomnie,
Din
anii-aceia straşnici, de pruncie,
Purtându-mă
în braţe spre lumină.
…
Eram copilul toamnelor bogate
Şi
mă-ntorceam acasă cu feciorii
În
care scârţâind îngreunate,
Ori
hoinăream aiurea pe la vii,
Privind
cum pleacă berzele, cocorii,
Scriind
pe ceruri triste simfonii…
Amintire
Într-un
sfârşit de mai,
Pe
sub arini,
Þi-am
prins în păr
O
floare…
Tu
mi-ai zâmbit
Şi ţi-am
şoptit cuvinte dragi:
Era
cicoare…
Şi-n
părul des
Brumat
de lună
Mi-a
părut o mângâiere…
Sunt
ani de-atunci
Şi
trec mâhnit
Peste
tăcere.
În
primăvara
Fără
cântec, fără fluturi
Doar
ploaia mai îngână
Un
descântec:
Sunt
ani de-atunci…
Sunt
ani de-atunci…
Trubadurul
Din
ce sonet al lui Codreanu aţi coborât,
frumoasă doamnă,
Sfidând
cu un surâs natura, o căprioară pe
alei?
… În
seara asta invadată de crizanteme
reci,
de toamnă,
Eu
vă şoptesc sfios romanţa neprihănitelor
femei...
Şoapte
Un
glas, un zvon, o amintire,
Adie-n
muguri şi-i îngână
Ca o
poveste de iubire
Şoptită
seara la fântână…
Spre
ce liman fără cuvânt
În
joc ritmat ascult chemarea ?
… Va
fi un vis, un vers, ori cânt
De
dor nemărginit ca marea…
Aşteptare
Dacă
nu te-aş fi ştiut dincolo,
Unde
pasări măiastre imită mersul lunii,
Visul
şi-ar fi întins pânzele mai departe,
Peste
valul ce-ţi adie umerii
Cu
sărutarea amară a târziului.
Dacă
nu ţi-ai fi uitat trupul în nisip,
Soarele
te-ar fi desenat în violet sau ivoriu,
Printre
alge şi spuma adâncului
Cu
sărutarea amară a târziului…
Genţiana
Sub
stânca asta zace
visând
un om de rând,
îndrăgostit
de-o floare,
şi-i
dus cu ea în gând…
Tu,
care treci prin lume,
visând
sub clar de lună,
opreşte-te
o clipă
şi
spune-i
„noapte
bună”!
Albastrul
înălţimii
petalele
îl cheamă,
căci
floarea nestemată
e,
Doamne, genţiană…
Sângele voinicului
Am
uitat să chem păsările!…
Otava
e amăgitor de crudă şi nu plouă.
Am
uitat cântecul acela
Care
amăgeşte,
Care
picură amar pe gând…
… La
secere, biata mama lăsa spice
Întotdeauna
la capăt, pentru păsările cerului.
Eu,
cu răsuflarea parfumată de sângele voinicului,
Alergam
după prepeliţe.
Am
uitat să chem păsările!
Noaptea
le aud cântând în lan,
Ori
pe ramuri,
Speriate
de lumina din stele.
Speriate
de lumina din stele…
Lăsându-ne un semn
… În
fiecare seară
Îmi
oferi ca luna, doar o faţă,
Atunci
te privesc
De
parcă ai veni pentru prima dată,
Şi
uit că poate exista şi dincolo…
Îmi
plac mai ales florile umbroase,
Ca
niºte fluturi întorşi din noapte,
Crescuţi
în umbra gândului.
În
petalele lor tu cuprinzi lumea:
Brazii
viguroşi cu verdele-n dor,
Care
îndrăznesc să foşnească şi iarna.
Îmi
oferi ca luna, doar o faţă…
Uneori,
întârziind în ţara pescăruşilor,
Cauţi
mările şi munţii,
Căprioarele
dintr-o lume virtuală,
Şi
jocul acela cu minunea,
Din
care lipseşte esenţialul.
Târziu,
Când
jocul ne-a prins pe amândoi,
Ne
amintim de ceva esenţial
Şi
plecăm în trecut,
Lăsându-ne
un semn,
Ca
să nu rătăcim drumul
Când
vom încerca revenirea
De
dincolo…
Orfeu
Floare
risipită-n amintire,
Primăvară,
gând înmiresmat,
Pajişti
cu dorinţă de nuntire,
Vremuire,
unde m-aţi lăsat?!
Singur
ca o doină ferecată
Prin
desişul codrului barbar,
Plâng
iubirea: floare nestemată!
Vai
şi dor… De n-ar fi în zadar!…
Narcis
Doamne,
dă-mi oglinda lunii,
Să-mi
aleg în taină chipul,
Risipind
în vânt nisipul
Aş
zbura precum lăstunii.
Doamne,
dă-mi oglinda lunii…
April
Ochii
tăi sunt cupe-n primăvară,
Răsfrângând
cocori întârziaţi –
Sâmburi
într-un cer în prag de seară
…Azi
îi duc heruvi îndoliaţi
Pe
scări albe, în cupola clară,
Mirilor
în rugă-ngenunchiaţi
Ochii
tăi sunt flori de primăvară…
Trecere
Eu
voi pleca în ţara unde Dor
coboară
noaptea în vestmânt de zână,
şi
dă drumeţilor să bea din mână
uitarea
preparată-ntr-un ulcior,
de
se-nfioară aprig chipul din fântână…
Tu
vei rămâne-aici, căci înfloresc zambile
şi
nopţile sunt tot ca altădată.
Grădina
lunii pare inundată
de
bruma amintirii unei dragi copile,
ce
m-a rănit cu un surâs, odată…
Somnul blând
Fata
morgana-n turn de vară
Agoniza
pe pat de soare;
Jos,
fete cu un dor în floare
Vibrau
în iarba verii, rară.
… Cu
nori de fluturi traşi pe pleoape,
Cu
braţul moale, fără gând,
Ca
un haiduc în somnul blând
Eu
le urmam spre sfinte ape…
Descântec de fată-mare
Ram
înmugurit,
floare
de cais,
Fluturaş
plăpând
poartă-mă
în vis
să
adorm pribeag,
noaptea-ntre
petale
ascultând
suav
dor
de fată-mare!…
Luna
când răsare,
dor
de fată mare
pe
la cântătoare…
Omul din lună
Undeva,
într-un nor de zăpadă,
Unde
îşi ţese ciocârlia zborul pe-un fir de lumină,
Florile
Nu
se ofilesc,
Rămân
mereu „sub soare”,
Dar
nu mai adie miresme…
Îndrăgostiţii
nu-şi încearcă iubirea
Şi
norocul
În
petalele margaretelor,
Iar
floarea Cosânzenii a uitat să cânte…
Acolo
îngerii se ţin de mână
Şi
privesc la omul din lună,
Cum
le dirijează plecarea…
Undeva,
dincolo de nori,
Unde
îşi tremură ciocârlia cântecul şi dorul,
De
cade apoi săgetată,
Plânge
o Marie…
Doină în urbe
Plopi
cu crengi nerăbdătoare,
Lumânări
pe reci pământuri,
Matca
orelor mă doare
Sub
potop uscat de vânturi!
Plopi
cu frunze-amăgitoare…
Efemeră
Eu
caut floarea Cosânzenii
S-o
pun să-mi cânte din petale
Că-n
primăvara asta crudă
Sunt
numai triste madrigale…
Şi-aşa
mi-e dor de-un cântec sacru
Ca
un buchet cules din seră,
Pe
care-n primăvara rece
Ţi-l
dărui, dulce efemeră!…
Grădina lunii
Fetele
sunt ca mugurii:
Primăvara
cântă la soare
Şi
cresc în zori flori
Albe,
imaculate.
…
Uneori, când noaptea e prea albă,
Se-ntrec
în strălucire cu stelele
Şi
uită de grădina
Unde
se nasc şi mor
În
descântecul lunii
Fetele
sunt ca mugurii…
Desen impresionist
… Ai
tot citit
şi-afară
nu e lună,
Şi
plâng cocoşii
răguşit
sub stele.
Ai
somn în ochi
şi
pari aşa de bună
cum
stai cuminte-n
umbră
de perdele!
Şi
plâng cocoşii
răguşit
sub stele…
Visele
Dacă
visele-mi sunt fulgi de zăpadă
Pe
drumul cu crini în delir îngeresc,
În
ramuri de noapte amară sporesc
Copilărosul
mugur din baladă…
Peisaj impresionist
Pe
sub zarea de rubin
Era
dor şi era vară,
Printre
spice de secară
Alergam
într-un suspin:
…
Albe flori de margarete,
V-am
surprins în lan mirate,
Blânde,
trist înrourate,
Şi
v-am strâns în braţ, buchete!
Albe
flori de margarete!
Idilă
V-am
cules de sus, din munte,
Să-mi
împrospătaţi iubirea,
Flori
din culmile cărunte,
Gemeni
cu nemărginirea,
V-am
cules de sus, din munte…
Mlădieri
de balerine,
Snop
de flori înrourate,
În
acord de mandoline
Vă-mpletesc
în nestemate
Mlădieri
de balerine…
Colo-n
vale, la cabană,
Lacul
adânceşte piscul.
Am
acolo o codană
Iar,
când luna-şi stinge discul,
Colo-n
vale, la cabană…
Uimire
S-au
scuturat pe iarbă
petalele
de meri
şi
liliacul iarăşi
ne
tulbură simţirea –
Aceleaşi
fenomene
încântă
omenirea
cu
vraja lor divină
de-atâtea
primăveri…
Şi
liliacul iarăşi
ne
farmecă privirea!…
Roze-nrourate
Trandafir
cu crengi plecate,
Cu
flori roz-înrourate,
Buze
moi, nesărutate,
Floare
veselă de mai,
Floarea-florilor
din plai,
Spune-mi
pe-o gură de rai,
Dacă
parfumatu-mi-ai
Azi,
pe mica mea stăpână?
… Te
ţinea zâmbind în mână!
Fantezie
Buchet
brumat de albe crizanteme
Mă-nvăluie
foşnind în ritm lunatic,
Frângându-mi
zborul cu parfum sălbatic.
…
Străin mă ştiu, departe de cei dragi,
Uitând
grăbit de toamnă ori de fragi,
Încins
de dor într-un castel de munte.
Râzând
mi-arunci dintr-un izvor o punte,
Şi-ngenuncheat
la râu, precum nomazii,
Ascult
logodna stâncilor cu brazii.
Iar
umbra mea, flămândă rău de verde,
Sub
bolţi de conifere se tot pierde
Hoinară,
ca un cârd de căprioare…
Şi-ntr-un
târziu, cu ochii calzi de soare,
Mă
las, haiduc în leagăn de pădure,
Ileana-Cosânzeana
să mă fure,
Salvându-mă,
o clipă mai devreme….
Dorinţa
Răsar
în cânt
Nori
de cicoare:
Albastrul
sfânt,
Apa
ce moare.
Sacru
izvor,
Curgi
rugător,
Răni
de petale,
Fetelor
pale…
Albastrul
sfânt…
Cântec
Floare
dăruită-n amintire,
Primăvară,
mai înmiresmat,
Fată
cu jăratic în privire
Tinereţe,
unde aţi zburat?!
Singur
ca o doină-înduioşată
Prin
desiş de codru secular,
Cânt
iubirea: floare nestemată –
O,
ce trist… dar nu e în zadar!
Ca doi aezi ne întâlneam
pe stradă
Ca
doi aezi ne întâlneam pe stradă
Sub
flori de-april, ori sub nuntiri de stele:
Îmi
întindeai grăbită un braţ ca de zăpadă,
Eu
un buchet suav de poezele…
Mergeam
încet (nu ne ţineam de mână!):
Eu’nalt,
timid îngândurat, –
Tu
limpede ca dorul în română
Cu
părul lung, (la spate retezat!)
Ca
doi aezi noi ne plimbam sub aştri,
Aerieni
şi trişti, suavi şi fără leacuri,
Când
m-a oprit uimirea din ochii tăi albaştri
Să
răstignesc o clipă venind de peste veacuri…
Fete inocente
Voi,
fete proaspete şi crude ca iarba de mai,
cu
rochii înflorate de-atâta primăvară,
voi
dăruiţi viaţă străzii,
şi
nelinişte spectacolelor de gală
din
sălile, ori pieţele Cetăţii…
Mai
păstraţi în zâmbet durerea binelui,
şi-n
poşeta de lac artificial
arsenalul
pătimirii?... mărturisirii?…
Numai
lângă voi se deschid magnolii
şi
ard lacome petalele rozelor…
Apăsarea gri a ceţii
Trec
vioi, sfioşi, zadarnici,
Sfidând
legile naturii,
Albi
şi efemeri ca nurii,
Fulgi
de nea, copii năpraznici…
Flori
de gheaţă, triste ramuri
Din
năframa dimineţii,
Apăsarea
gri a ceţii
V-a
încondeiat pe geamuri…
Drumeţie
Dar
tot mai caut lacul
Cu
sânziene albe
În
dansul lor fantastic,
Ori
adunate-n salbe…
Mie-dor
de primăvara
Pe
sub arini cu flori,
Mi-e
dor să cânte cucul,
Porumbi,
privighetori
Mirosul
de răşină
Mă
mai îmbete-o dată,
Căci
tot mai caut lacul
Cu
zâne-nfierbântate
În
dansul lor fantastic,
Ori
adunate-n salbe…
… Torna fratre
…
Când au venit fetele din Nord,
„Aciia
şezum şi plânsem”
Şi
mi-au adus cântece vechi, cu tâlc,
Rugându-mă
să le transpun în graiul meu
Eu
frământam pe-atunci Palia,
Şi
cum tatăl meu tipărea de zor,
Înfierbântat
la poalele Tâmpei –
I
le-am dat peste umăr.
Astăzi,
vine până la noi un zvon de lucruri
Şi
ne uimim de poezia acelor bărbaţi
Frumoşi
ca nişte medalii de bronz.
E un
foşnet duios al consoanelor,
E un
dor repezit în vocale,
Precum
strigătul soldatului de la Dunăre:
„Torna,
torna fratre…”
Dor pribeag
Mistifici
solo în surdină
răspunsul
gândului fugar…
Sunt
ciori sub nucul din grădină,
pământu-i
negru şi barbar.
În seara
asta nu mai ninge
cu
flori de gheaţă peste flori,
în
clipa asta vântul stinge
un
dor pribeag, ce-ţi dă fiori!
Pământu-i
negru şi barbar…
Năzbâtie cu ochi păgâni
Te-ai
dus c-un stol de rândunele
Ori
cu un tren scăldat în fum,
Te-ai
dus cu visurile mele
Lăsându-mă
pribeag pe drum…
Mai
până ieri te-aveam pe tine,
Izvorul
meu de cânt şi vise,
Ne
avântam pe căi divine,
Sfidând
atâtea paradise…
Când
între mâini îţi luam căpşorul
Tu
mă priveai copilăreşte,
De
îmi părea superb fiorul
Unui
sărut, furat hoţeºte.
De
era frig, lăsat în noapte,
Te
cuibăreai la pieptul meu
Şi
îmi spuneai, în calde şoapte,
Să
ne iubim, mereu, mereu…
Mi
te-aş cuprinde şi acum
Plecându-mi
fruntea grea pe sâni,
Dar
ai fugit scăldată-n fum,
Năzbâtie
cu ochi păgâni!…
Prea sfânt polen
Te-aştept
ca semn în văi natale,
Luminile
curgând în rădăcini,
Să
umpli cupele în triştii crini
Cu
un prea sfânt polen, în ore pale.
Scot
arborii un ţipăt pe coline,
Văzduhul
colorându-l greu în verde,
Şi
sufletul cu aripi lungi mă pierde,
În
noaptea ta cu adieri alpine…
Narcisele
Floare
de crin,
Îmbată-mi
visele,
Redă-mi
narcisele,
Floare-destin.
Să
dorm uitat
Somnul
Mariei,
La
sânul prunciei
Pe
drum de sat…
Îmbată-mi
visele,
Floare
de crin,
Floare-destin,
Redă-mi
narcisele…
Romanţă
Te-am
aşteptat cu florile din vază,
Târziu,
în noaptea albă de april,
Din
amintiri şi vise de copil
Mă
urmăreai ca îngerul de pază.
Sub
cerul dur se întorceau cocorii,
Tăcuţii
meteori ai primăverii –
În
ram se-nfiorau sub lună merii
Cu
floarea lor de purpură ca zorii…
Te-am
aşteptat privind la iarba crudă,
Pe
dealuri, pe sub rariştea de fag,
Dar
pretutindeni, unde ieri cu drag
Ne
întâlneam, e doar tristeţea nudă…
Pe-un ram de ger
În zbor
nocturn
un nor
pe turn
privind
de sus
un blând
apus,
în miez
de-april
a nins
subtil.
Şi limbi
de ceas
în jur
dau glas.
Mirat
apoi
pe-un ram
de ger
un cin-
tezoi
plângea
stingher:
Lerui
ler !
Şi-n somn
copii
cu ful-
gii moi
în o-
chii vii
intrau
în basm...
La margine de vis
Îmbată-mă
de alb şi de verde,
Să
dorm într-un somn înstelat,
Pe
troscotul gras şi pe nalbă,
Şi
nu-mi distila orele, vântule,
Când
ard agrişii din livadă,
Nu-mi
trimite dor uscat,
Vântule,
Lasă
petalele florilor să descânte
Rodul,
la margine de vis!
Îmbată-mă
de alb şi de verdele verde…
Dor
Aş vrea
să cânt
Ochi
de cicoare
Bătută
de vânt,
Arsă
de soare.
Seara,
sub lună,
Stinse
petale
Reverse
cunună
De
flori siderale…
Creanga de măslin
Mi-e
sufletu-nsetat ca o fântână,
Din
care s-a băut de dorul mumii,
Cu
stelele mirate ce se-ngână
In
ochiul negru-nlăcrimat al humii…
Pe
ceruri dor, mai surd, căderi de aºtri,
Prelungi,
neiertătoare ºi străine,
Cu
fulgerări ca-n ochii tăi albaºtri,
Pe
care-i dezmierdam pe sub coline…
Un
val mă-neacă, altu-i mai rebel,
Cu
vorbe-ncrâncenate mă alin –
Speranţa-i,
Doamne, doar un porumbel
Ce
readuce verde creanga de măslin!…
Salcâmii
Suav
parfum mă-ndeamnă în surdină
şi
mă încearcă iarăşi vraja vieţii:
cu
albi ciorchini, de dorul dimineţii,
au
înflorit salcâmii în grădină!
Suav
parfum mă cheamă în surdină,
au
înflorit salcâmii în grădină!
Septembrie
Cosiţa
ta au colorat-o zorii,
În
ochi ai prins tristeţea din cicoare,
Şi
te-ai născut cu nume blând, de floare,
Pe
vremea când se duc în cer cocorii.
…
Erai un dor mărunt, târziu sub soare,
Şi
te scăldai în razele-aurorii
În
lanuri verzi te dăruiai splendorii –
Un
gând ºoptit pe buze de fecioare…
Cântec de leagăn
Mariei
Mariei
Nani,
pui de floare albă,
Te
vreau mare ºi cochetă –
Nani,
fir de margaretă,
Prins
la gâtul mamei, salbă…
Domnul
să-ţi aducă-n vis
Mirodenii
ºi parfume,
Jucăriile
din lume
Să
le iei drept paradis.
Nani,
pui de floare albă,
Prins
la gâtul Anei – salbă…
Crinul şi roza
Cunosc un
descântec
Cu apă
ne-ncepută,
Şi lipitori
vor bea urâtul,
Potolind
foamea.
Vestalelor,
Veniţi-mi
aproape,
Vreau să
descopăr crinul ºi roza:
Luna – roză
ºi crinul – soare,
Ziua ºi
noaptea în trup
Luminând
Prundul, cu
pietre de iad,
… Căci
într-o noapte goală, lângă tristeţe,
Mi-am
amintit de voi,
Fantome,
Femei
anapoda, în care armonia
N-a atins
măcar ochii, umerii,
Picioarele
de lăcustă…
Vouă nu v-a
sărutat decât Pirgu,
Cu spaima
lunii buzele:
Golfuri de
alge sărate,
Atinse de
brumă.
În nopţile
de Sânziene, frumoaselor,
Simţiţi
mireasma de brad a bărbatului
Care fuge în
cântecul răguºit al cocoºilor?
Dulce trecere
Iubirea
mea
e
cântec de chitară,
e
madrigal
în
veacul fără cânturi:
o
canţonetă
într-o
gamă rară
născută
la
răspântie
de gânduri…
O
poartă-n unde
apa
cristalină,
ºi
toamna-n horă
fremătând
castanii…
S-a
logodit
cu
floarea de sulfină
ºi-mi
treieră
înfierbântată
anii…
Şi-n mine ţipă sângerând
păunii
Auzi?
Se joacă, în trecut, orgolii…
Şi
anii trec în cercuri logodite,
Într-un
copac, în prund de amintire,
Şi
pietre luminoase, în lovire
Oglinzile
sfărâmă în orbite.
La
margine, pe rugul de magnolii,
Genunchii
albi imită mersul lunii
Şi-n
mine ţipă sângerând păunii
Din
cărţile uitate-n lăzi cu molii…
Într-un
copac, în prund de amintire.
Leagănul şi vama
Patria mea e printre munţi ºi bărăgane,
Holdele verzi au foºnet de ape ascunse
Şi dorul abureºte-n timp oglinda lunii.
Strămoºii urcă ºi coboară din vertebrele Carpaţilor –
Urcăm ºi-alunecăm în ritmul doinei,
Pe prundiºul fierbinte al amintirii,
De la Nordul umbros la Marea veºnic cea Mare.
...E vară ºi maica aºteaptă o umbră-n pridvor,
Băiatul plecat prea devreme, rătăcit printre lucruri…
Lăstunii i-au dat de veste-n somn, peste ape,
Amurgul pare acelaºi, mai mici sunt doar casa ºi poarta.
Urcăm ºi-alunecăm în prund de baladă,
Dorul – fiorul e leagăn ºi vamă pe lume…
Hoinari în vară
Ieri
mă mai certam
în
gând cu firea,
dorul
tău târziu
durea
în ºoapte…
Moi
ºi triºti
treceam
tăcuţi în noapte
ºi
sfidam cu paºi mărunţi
nemărginirea…
Se-aprindea
pe după lanuri
luna-n
zare,
liliacul
obosit
clipea
sub stele…
Tu,
cu ochi miraţi
de
viorele,
mi-arătai
în constelaţii
Ursa
Mare…
Dorul
tău târziu
căta
o floare…
Fata morgana
Apa
morţilor e aproape, aproape…
Îi
aud gâlgâitul de lacrimi,
Jocul
satanic în lanuri.
Cerul
uscat îºi cheamă norii:
Porumbei
albi aruncaţi în zare,
Singuratici
zburând în pustie.
…
Gândurile iarăºi se ţin landră,
Negre
ca păcatul, strivind, roºu
În
apa morţilor, sângele voinicului…
Adolescentine
Înaintea primăverii,
iarna a sărutat cu flori de gheaţă
florile,
iar parfumul lor pare stilizat
din amintiri…
Înaintea acestei idile formidabile,
o altă frenezie a visurilor mele,
cu ochii parcă mai catifelaţi,
îmi arăta pe sub arini, tremurând de dor,
luna cu stelele –
ºi-mi recita baladele lui Radu Stanca.
… Eu o ascultam, cum te ascult ºi pe tine,
trăind emoţionat romanele lui Mihail Drumeº,
poate puţin mai distrat:
din naivitate acest curaj, desigur,
iar lumea-mi părea o minune
de grădină,
în care femeia reprezenta ispita,
doar ea ºtiind să agite merele cunoaºterii,
pentru a le grăbi pârguirea…
– Iubito, de ce-ţi strălucesc ochii
în bătaia tensionată a lunii –
când întinzi lacomă buzele
ca un mac sângerând?!…
Eterna căutare
Toamna
asta scutură din ramuri
Frenezia
primăverii duse
Şi
m-alungă iarăºi după geamuri...
Nu
mă-ntreb seninul dacă fuse,
Ci
doresc rochiţa ta de vară
Să-mi
calmez accesele hinduse.
…
Te-am pierdut departe, într-o gară
Fluturând
eºarfa cu o mână,
Te
zbăteai micuţă ºi barbară.
De
atunci tot sorb cafea păgână
Şi
te caut în desene stranii,
Dulce
ºi amarnică stăpână…
Rugă rândunelelor
Rândunele, rândunele,
Luaţi cântecele mele
Şi duceţi-le în zbor
Peste creasta munţilor
Şi lăsaţi-le să zboare
Peste crânguri ºi ponoare
Să culeagă din grădini
Ne-ntrecuţii rozmarini…
Rândunele, rândunele,
Luaţi gândurile mele
Şi purtaţi-le pe plai…
… Era tot aºa, prin mai,
Dar trecură primăveri,
Totuºi parcă fuse ieri…
Răsărise luna plină
Şi sub mărul înfoiat
Jos, pe iarba din grădină,
Aºteptam timid să vină
O copilă de-mpărat…
Rândunele călătoare,
Aduceţi-mi din ponoare
Pe aripi de funigei
Floarea din cosiţa ei…
Peisaj impresionist
Se
scutură-n vale
Salcâmii
de floare,
Umplând
cu miresme
Întregul
văzduh,
Parfumul
opreºte
Drumeţii
din cale
Făcându-i
să uite
Necazuri
ºi jale,
De
parcă-i un duh.
Cu
braţele-ntinse
În
ploaia de flori
În
poală adună
Iluzii
o fată;
Sunt
roºii obrajii
De
parcă-s bujori
Şi
ochii prin frunze
Privesc
visători
De
parcă speranţa
O
cată…
Întinde
rochiţa
Vroind
să adune
Puzderia
de flori
Ce-alunecă-n
zbor.
Îi
spulberă vântul
Ce-n
poală îºi pune
De
parcă-i un moº
Ce
se ţine de glume,
Ori
poate-i un june frumos…
Copila-ºi
ridică
Privirea
spre soare,
Şi soarele
râde
Văzând-o
plângând,
Nu
ºtie că viaţa
Ne e
călătoare
Şi
însăºi fiinţa-i
O
fragedă floare,
Ce
moare născând…
Margareta
Fata
cu nume de floare,
Cu
ochi ca smaraldul încins,
Cânta,
pe-nserat, către soare,
De
dor, pe un ţărm necuprins.
Pe
aripi de vis, fără teamă
Pe
marea pornită-n furtună,
Din
larg, pescăruºii o cheamă
Şi
cântecul lor se-mpreună…
Sonetul vremelniciei
parodie după Mircea Dinescu
parodie după Mircea Dinescu
Himeric
treieri versul în copite
Şi
zbori hoinar pe-un pegas anacronic
Pe
care vremea-l vântură ironic
Prin
goale spaţii radiind ispite
Când
te porneºti ai duh ºi iz demonic,
Redai
naturii vise ofilite,
Ori,
cavaler, faci inimi să palpite
După
sărmanul tău grăunt protonic
Prin
vremuri te-au cam ocolit măslinii
Şi
geaba-ţi schimbi adesea fracul,
Frângându-te
pe coarda mandolinii…
Iar
de roºesc fecioarele ca macul
E
veºnicul păcat sortit virginii:
Te
duci spre-Olimp, precum se duce racul…
Sonet
parodie după Adrian Păunescu
parodie după Adrian Păunescu
Noapte de poveste… vântul
obosit
Se
ascunde-n blonda crengilor podoabă,
Lângă
macarale scârţâie o roabă
Alungând
perechea cu glas răguºit.
Costeliv,
de spate adus ca o scoabă,
A
rămas aiurea după asfinţit,
Vântul
îi sărută faţa de granit,
Legănându-i
mersul obosit, de gloabă.
Luna,
ca de ceară, răsărind din schele
Întregeºte
sfera sumbrului pastel
Luminând
în grabă dulci sclipiri de stele.
Singur
în cetate rămânând de strajă,
Parcă
vrea să-ndure un barbar flagel,
Îmbătat
de-a muncii creatoare vrajă…
Dacă nu cer prea mult
parodie după Marin Sorescu
parodie după Marin Sorescu
–
Ce-ai lua cu tine, profesore,
Dacă
te-ar chema Duminică,
Să
faci naveta între cancelarie
Şi
cabinetul metodic,
Ca
supraveghetor la examenul de bac’?
– O
revistă, o ceaºcă de cafea ºi-o colegă, Doamne,
Dacă
nu-ţi cer prea mult…
–
Ceri prea mult, îţi tăiem colega,
Te-ar
ţine de vorbă, ar cocheta
Şi
n-ai fi atent la candidaţii la treaptă.
– Te
implor, taie-mi revista,
Are
aceleaºi imagini artistic retuºate
Şi
conţinutul festiv m-ar moleºi.
Imaginez
eu alta, Doamne, dacă am lângă mine
O
ceaºcă de cafea ºi-o colegă,
Asta
mi-ar trebui, dacă nu cer prea mult.
–
Ceri prea mult,
Ce
vrei să iei cu tine, profesore,
Dacă
te convoacă Duminică
Să
faci naveta între cancelarie
Şi
cabinetul metodic,
Ca
să examinezi la proba de bac’ ?
– O
ceaºcă de cafea ºi-o colegă, Doamne,
Dacă
nu cer prea mult…
– Ai
mai zis asta o dată, îndărătnicule,
E
prea mult, exagerat de mult, îţi tăiem colega.
– Ce
tot aveţi cu EA, ce atâta persecuţie?
Mai
bine tăiaţi-mi cafeaua,
E cu
năut, nu mă optimizează
Şi
aº putea redacta revista
Inspirându-mă
din ochii verzi ai colegei…
Liniºte,
minute apăsătoare,
Ca o
veºnică pomenire,
Lăsându-mi-se
timp pentru căinţă.
–
Ce-ai luat cu tine, profesore,
Dacă
te-ar aduce Duminică,
Să
faci pe zmeul între cancelarie
Şi
cabinetul metodic,
Preºedinte
de comisie la examenul de bac’?
– O
colegă, Doamne, dacă nu cer prea mult.
– E
prea mult, îţi tăiem colega!
–
Atunci taie-mi mai bine o zi din condică,
Şi-aºa
vin la slujbă în fiecare Duminică.
Taie-mi
revista, gratificaţia, ecusonul,
Ori
laie, ori bălaie.
Cum
să-i ţin în frâu pe candidaţii la bac’,
Dacă
n-am colega, materialul didactic curricular?
Cum
să-i fluidizez pe drăguţii din cancelarie,
Dacă
n-am revista s-o răsfoiesc?
Cum
să suport eu drumul ºi diferenţele
De
presiune, inteligenţă ºi estetică,
Dintre
cancelarie ºi cabinetul metodic,
Dacă
n-am cafeaua, să mă optimizeze?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu